The Digital Darkroom

Prea multa germana nu stiu, sau mai bine zis mai deloc, asa ca mucles! In jur de ora 10 PM am plecat spre Frankfurt cu masina ghiftuita de bagaje si cu Marcel in geam. Nu va inchipuiti ca Marcel este colegu’ sadomasochist, caruia ii place sa stea cu capul pe geam, ca un catel cu limba scoasa. NU, el este GPS-ul meu. Schimbul 1, schimbul 2, cand cu colegu’ , cand cu Marcel, cand cu volanul, si in 24 de ore eram la hotel. Marocanul de acolo, un marocan foate de treaba de altfel, ne-a ajutat cu bagajul pana in camera. Acolo incepe sa ne explice cum sta treaba:
- Aici e dusul. Aici de patul….Tv-u e….
- Aici ce?
- Aici este dusul?!
Ma uit mai bine si nu vreau sa pricep. Un acvariu de vre-o 2 metri cubi aprope in mijlocul camerei, cu o sticla de o calitate ce facea multe pahare sa se simnta frustrate, mi-a umplut privirea.
-Pai…..nu vrezi ca suntem 2 baieti?…. Cum vrei sa facem dus? ….Nu aveti alta camera fara dus in mijloc?!
-NU!
Ghinion!
Ghinionul era atunci cand trebuia sa dam cu banul, care face dus si care face o plimbare. Te plimbi cu liftul, te plimbi pe coridor, mai furi un mar de la receptie, mai una alta, trebuia sa iti gasesti ceva de facut intre timp. Si uite asa am inceput sa cunosc toti marocanii de la hotel, marocani de treaba de altfel, imbracati frumos, care, de fiecare data, ma salutau politicos, cu un zambet strengaresc in coltul gurii. Si acum ma ispiteste gandul, daca in locul colegului eram cu o colega, oare ce se intampla??? La fel, evident, sau mai bine zis ajungeam sa cunosc chiar si familiile marocanilor, imbracati frumos si foarte politicosi.

Am avut masina 5 ore dintre care 2 in trafic si 3 a durat sedinta foto. A fost o experienta extrem de interesanta. La inceput nu mi-a venit sa cred ca mi s-au intins cheilede la un Ferrari atat de rapid si tot la fel de rapid a urmat o scurta fraza: “o aduci cand termini”.
Am pornit spre locul unde aveam sa fac pictorialul. Tzac tzac prin trafic intr-o pozitie la volan cu totul noua. Nici macar R8-ul nu mi-a dat senzatia asta, dar e pe aproape.
Lumea se uita la mine, cred ca mai degraba la masina, dar e acelasi sentiment pana la urma. Unora chiar le puteam citi pe buze cuvintele de ‘lauda’ iar unele erau dintre cele mai alease! Ma fascina totul, de la sunetul motorului pana la padelele schimbatorului de viteze, care au un sunet si un feeling aparte . Chiar si pedalierul mega fitza pe care numai un picior fin si delicat de domnisoara poate sa il actioneze, iti atragea atentia. Daca ca nu esti incaltat cu bokancei racing o sa ai unele surprize, nu tocmai placute. Adora benzina scumpa si are de-a dreptul o placere sa te readuca cat mai repede la benzinarie, poate ai uitat sa cumperi un pachet de guma sau dece nu, sa faci plinul, IAR . Una peste alta e cea mai tare masina pe care am condus-o pana acum. Sa vedem ce ne rezerva viitorul….Numai bine.

Si un film realizat impreuna cu colegii de la Motorman pentru aniversarea a 6 ani de Insomnia Racing.